Spitalul de Urgenta

Spitalul de Urgenta este un vis pe care l-am avut inainte de a intra in trupa Parlament. Ideea pentru un astfel de concept mi-a venit dupa ce l-am descoperit pe Kusturica in 1995 ( marea mea influenta ). Intr-o lume care se considera si se vrea „serioasa”, „educata”,”bine-intentionata”, m-am trezit ca de fapt societatea noastra este profund ipocrita, plina de contraziceri. Si atunci, satira mi s-a parut o gura de aer proaspat in mijlocul atator „aere” si curenti inselatori. Influentat de Ilf si Petrov, Caragiale, Tudor Musatescu, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, am inceput sa scriu. Din punct de vedere muzical, am incercat chiar daca practic satira, sa fiu cat mai legat de muzica pamantului. In adolescenta mi-am dorit foarte tare sa continui linia originala a trupelor Phoenix si Sfinx.

Ajutat in dezvoltarea mea artistica de Sorin Vasile Pepino si Victor Pamfilov, in 2000 am explodat literalmente cu S.d.U. impreuna cu colegii mei, buni instrumentisti, am scris o foaie de istorie muzicala: Adrian Chepa, Vali Craciunescu, Vladimir Sergheev, Viorel Preda (formula de inceput) .

Din 2002 apare in trupa extraordinarul chitarist Emil Chican. Incepand cu 2003 in locul lui V.Craciunescu vin instrumentisti ethno de mare valoare care ma inspira pentru a scoate noi albume (Dan Nicolau, Dorel Iancu. etc .). In 2003 incepe colaborarea de lunga durata cu Catalin Dalvarea (tobe) .

Din 2010 apare o violonista foarte buna, Andreea Busuioc, iar in 2012 trupa colaboreaza cu un tobosar de exceptie, Andrei Ilie.

Formula actuala (deocamdata) : Emil Chican, Catalin Bibu Dalvarea, Logofatu Marcel, Andreea Busuioc ( Andrei Ilie ).

Dupa 80 de piese pe care le-am compus, m-am oprit cativa ani. Dezamagit oarecum de valurile de muzica fara consistenta, difuzata pana la refuz, lovindu-ma de usi inchise la radio m-am dedicat familiei si concertelor.

Insa , in luna februarie 2013, intr-o perioada de 3 saptamani de boala, intr-un mod „chinuit” mi-a revenit inspiratia si pofta de S.d.U. Ajutat de baietelul meu Luca ( 6 ani ), sursa mea de inspiratie, pur si simplu am compus cateva piese noi.

Noul single o sa apara in martie-aprilie si poarta numele unui cuvant inventat de fiul meu.

In continuare ma inclin in fata maretului „RAS”.

Fara zimbet, fara ras, fara glume viata este un spital fara urgenta.

Dan Helciug